Lipsa la inventar. Angajament de plata. Depasirea termenului de prescriptie. Recunoasterea dreptului.

ACŢIUNE ÎN PRETENŢII. RECUNOAŞTERE DEBIT.ÎNTRERUPERE TERMEN PRESCRIPŢIE.

-Art.16 din Decretul nr.167 1958.

Recunoaşterea debitului ulterior împlinirii termenului prescripţiei nu are ca efect întreruperea cursului prescripţiei, întrucât problema întreruperii cursului prescripţiei se poate pune numai cât timp prescripţia este în curs, nu şi după ce cursul acesteia s-a împlinit.(Curtea de Apel Ploieşti - Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale- decizia civilă nr.247 10.02.2010)

 

Prin cererea înregistrată pe rolul tribunalului reclamanta SC P.G. SRL C. a chemat-o în judecată pe pârâta A.O.A., solicitând instanţei ca prin sentinţa ce o va pronunţa să fie obligată pârâta la plata sumei de 1422,316 lei.

In motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că în perioada 14.03.2005- 28.04.2005 pârâta a deţinut funcţia de gestionar în cadrul societăţii, iar în urma unei inventarieri s-a constatat că a produs o paguba din vina sa, în valoare de 1422,316, lucru recunoscut prin angajamentul de plată semnat, iar la data de 06.07.2008 pârâta a efectuat o plată în valoare de 50 lei conform chitanţei nr.0010501, urmând ca până la data de 20.07.2009 să achite restul sumei datorate, însă nu a efectuat această plată.In dovedirea acţiunii reclamanta a depus la dosar înscrisuri.

Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, invocând excepţia tardivităţii cererii, susţinând că reclamanta avea la îndemână să pună în executare angajamentul autentificat la notariat, deoarece constituie titlu executoriu.Tribunalul prin sentinţa nr.1763 din 19 octombrie 2009, a respins excepţia tardivităţii introducerii acţiunii invocată de pârâtă prin întâmpinare, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta SC P.G. SRL şi a obligat pârâta să achite societăţii reclamante suma de 1372,316 lei reprezentând lipsă în gestiune.Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut, referitor la excepţia tardivităţii acţiunii invocată de pârâtă, că este neîntemeiată, deoarece după cum reiese din înscrisurile depuse în cauză cererea a fost înregistrata la 27.09.2009, iar procesul verbal de inventariere prin care s-a constatat producerea lipsei în gestiune a fost încheiat la data de 28.04.2005, cursul prescripţiei fiind întrerupt prin plata parţială a debitului de către pârâtă, aşa cum a reieşit din susţinerile reclamantei din acţiune şi din cele ale pârâtei din întâmpinare.

Ca urmare, în baza art.138 cod pr. civilă, tribunalul a respins excepţia tardivităţii formulării acţiunii, ca neîntemeiată.Totodată, a constatat că acţiunea este în parte întemeiată, deoarece pârâta a deţinut în perioada 14.03.2005-28.04.2005 funcţia de gestionar în cadrul societăţii pârâte, în urma inventarierii efectuate constatându-se că aceasta a produs o lipsă în gestiune în valoare de 1422,316 lei, împrejurare care a rezultat şi din angajamentul de plata al pârâtei autentificat sub nr.1533 29.04.2005.

A mai reţinut prima instanţă că, potrivit disp. art.270 Codul muncii, salariaţii răspund patrimonial în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile patrimoniale pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina şi în legătură cu munca lor. Întrucât prejudiciul reprezentând lipsă în gestiune a fost cauzat din vina pârâtei, fapt atestat şi de angajamentul de plată depus în cauză, rezultă că sunt întrunite condiţiile prevăzute de art.270 codul muncii, pentru angajarea răspunderii patrimoniale a acesteia.Reţinând că pârâta a achitat parţial debitul, tribunalul a admis acţiunea în parte şi a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 1372,316 lei, reprezentând lipsă în gestiune.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în termen legal pârâta C.O.A., cu motivarea că prima instanţă nu a ţinut cont de faptul că acţiunea este tardivă.Prin întâmpinare, reclamanta a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând actele şi lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate, precum şi sub toate aspectele, potrivit art.3041 C.pr.civ., Curtea a constatat că recursul declarat este fondat, pentru următoarele considerente:Astfel, Curtea a reţinut că pârâta a recunoscut, prin angajamentul de plata autentificat sub nr.1533 29.04.2005, că are o datorie de 14.223.160 lei vechi către reclamantă.La data de 27.07.2009, reclamanta a chemat-o în judecată pe pârâtă, solicitând instanţei să fie obligată pârâta la plata sumei de 1.422,316 lei, întrucât aceasta din urmă nu a plătit datoria.

Potrivit dispoziţiilor art.16 litera a din Decretul nr.167 1958 prescripţia se întrerupe( )prin recunoaşterea dreptului a cărui acţiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripţia.

Este adevărat că la data de 29.04.2005 pârâta a recunoscut datoria pe care o avea faţă de reclamantă, însă de la aceeaşi dată a început să curgă un nou termen de prescripţie, supus aceloraşi reguli privind prescripţia.În cauză nu mai a intervenit niciunul dintre motivele de întrerupere a cursului noului termen al prescripţiei.Faptul că la data de 06.07.2008 pârâta a efectuat o plată în valoare de 50 lei nu reprezintă un motiv de întrerupere a cursului prescripţiei, întreruperea având efect numai în situaţia în care această nouă recunoaştere a datoriei ar fi intervenit în cursul noului termen de prescripţie, respectiv până la data de 29.04.2008.Recunoaşterea debitului ulterior împlinirii termenului prescripţiei nu are ca efect întreruperea cursului prescripţiei, întrucât problema întreruperii cursului prescripţiei se poate pune numai atâta cât timp prescripţia este în curs, nu şi după ce cursul acesteia s-a împlinit.Faţă de aceste considerente, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, Curtea a admis recursul şi a modificat în tot sentinţa, în sensul că a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune şi a respins acţiunea ca prescrisă.