Daune morale ca urmare a unui accident de muncă. Neinvestirea instanţei cu un capăt de cerere privind constatarea producerii unui accident de muncă.

 

- Art. 253 Codul muncii

Întrucât obiectul cererii de chemare in judecată nu este constatarea producerii unui accident de muncă si acoperirea daunelor produse angajatului, in realitate cererea de plata a daunelor morale nu are caracter accesoriu in raport cu cea de anulare a deciziei de încetare a raporturilor de muncă. Daunele nu sunt solicitate ca urmare a unui prejudiciu moral produs angajatului ca urmare a încetarii nelegale a raporturilor de muncă .

Recurenta nu este angajatorul intimatului in sensul ca nu este beneficiar al muncii prestate de acesta . Societatea recurenta este agent de muncă temporară , in sensul ca are ca obiect de activitate furnizarea de personal pentru alte societatii . Potrivit contractului de prestări servicii nr. XX/09 03 2012 , încheiat intre SC MS SRL , in calitate de prestator si SARL S. T. F. , in calitate de beneficiar , recurenta a furnizat personal navigant in vederea prestării de servicii pe vasul beneficiarului( filele 141-145 dosar fond) , intimatul desfasurandu-si activitatea in Franta in temeiul acestui contract si al contractului individual de muncă incheiat cu recurenta. Potrivit contractului de prestări servicii beneficiarul serviciilor- SARL S. T. F.- s-a obligat sa asigure personalului navigant echipament de protectie si sa efectueze instructajul de sănătate si securitate a muncii . In atare conditii contractuale si in lipsa unei cercetari a conditiilor accidentării , nu există temei pentru a retine culpa agentului temporar de furnizare a muncii cu privire la producerea unui prejudiciu moral urmare a unui accident de muncă.

(Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a VII-a Civilă şi pentru Cauze privind Conflicte de Muncă, Decizia civilă nr. 1701R din 18.03.2014)

Prin sentinţa civilă nr.322/LM AS/10.06.2013, a fost admisă în parte acţiunea reclamantului F. M. , împotriva pârâtei SC MS SRL;A fost anulată decizia nr. 60/26.10.2012 emisă de pârâta SC MS SRL privind încetarea contractului de muncă al reclamantului. S-a dispus reintegrarea reclamantului în postul ocupat anterior în cadrul pârâtei;A fost obligată pârâta să plătească reclamantului o despăgubire egală cu salariile indexate şi reactualizate cuvenite reclamantului pentru perioada 01.12.2012 şi până la reintegrarea efectivă în muncă;A fost obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 10.000 lei, cu titlu de daune morale;S-a luat act că reclamantul nu solicită cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen legal şi motivat, pârâta SC MS SRL , întemeiat în drept pe dispoziţiile art.304 pct.9 şi art. 3041 C.pr.civ, solicitând modificarea sentinţei civile nr.322/LM.AS/10.06.2013 a Tribunalului Giurgiu in sensul respingerii capătului de cerere privind acordarea de daune morale.

În motivarea recursului, recurenta a precizat ca instanţa de fond in mod greşit a făcut aplicarea dispoziţiilor art.253 din Codul muncii dar si ale art. 22 si art.44 din Legea nr. 319/2006. Legalitatea sentinţei implica respectarea întocmai a dispoziţiilor procesuale si justa aplicare a legii materiale cu ocazia judecării pricinii respective or, in speţa instanţa de fond făcând o analiza sumara a probelor prin care intimatul reclamant nu a putut justifica un prejudiciu actual sau viitor, deci sigur, prejudiciul solicitat a fi reparat având un caracter eventual, ipotetic si lipsit de certitudine (decizia civila nr.3423/R/2007 al Curţii de Apel Bucureşti secţia a VII civila) si nici faptul ca potrivit legii era obligat sa aducă la cunoştinţa conducătorului locului de munca sau angajatorului accidentul suferit de propria persoana a acordat in mod netemeinic si nelegal daune morale in cuantum de 10.000 lei.

Se poate observa faptul ca instanţa de fond a înţeles, deşi intimatul reclamant nu a făcut dovada ca s-ar fi produs un aşa zis accident, sa acorde daunele morale ca o reparaţie morala pentru schimbarea stilului de viata normal, in sensul ca acesta nu mai poate lucra la întreaga capacitate. Or, potrivit art. 44 din Legea nr.319/2006 prejudiciile cauzate victimelor accidentelor de munca sunt suportate de angajator in măsura in care daunele nu sunt acoperite prin prestaţiile asigurărilor sociale de stat, sistem asupra căruia intimatul reclamant trebuia mai întâi sa se adreseze.

Învederează Curţii faptul ca , deşi intimatul -reclamant trebuia sa depună diligentele necesare pentru a înregistra aşa zisul accident de munca conform dispoziţiilor legale, singura proba depusa a fost acel act medical eliberat de autorităţile franceze, instanţa de fond necoroborând acest mijloc de proba cu alte mijloace de proba pentru aflarea adevărului si pentru a putea pronunţa o hotărâre temeinica si legala.

Un al doilea motiv de recurs se refera la faptul ca instanţa de fond nu a arătat care clauza din contractul individual de munca nu a fost respectat de subscrisa, fapta culpabila a subscrisei, respectiv nu a arătat cum a fost cauzat aşa zisul accident, ce norme de protecţie a muncii nu a respectat conducătorul societătii.

Instanţa de fond nu a putut motiva de ce este un accident de munca atât timp cat codul in baza căruia a fost eliberat certificatul medical este cel de boala obişnuita.

Deşi legal citat, intimatul nu a depus întâmpinare.

In recurs nu au fost administrate probe noi.

Analizând recursul declarat prin prisma motivelor de recurs formulate, precum şi în baza art.3041 Cod procedură civilă, în raport de actele şi lucrările dosarului, Curtea reţine următoarele:

Recurenta-pârâtă a formulat recurs doar cu privire la solutionarea capătului de cerere având ca obiect plata de daune morale. Pe cale de consecinta, neformulându-se critici cu privire la celelalte capete de cerere , au dobândit caracter irevocabil dispozitiile instantei de fond privind anularea deciziei privind încetarea contractului de muncă al reclamantului, reintegrarea acestuia în postul ocupat anterior în cadrul pârâtei si plata unei despăgubiri egală cu salariile indexate şi reactualizate cuvenite reclamantului pentru perioada 01.12.2012 şi până la reintegrarea efectivă în muncă.

In ceea ce privește obligarea recurentei-pârâte la plata sumei de 10 000 lei , cu titlul de daune morale, Curtea retine ca instanta de fond a avut in vedere la acordarea daunelor faptul ca intimatul-reclamant ar fi suferit un accident de munca in timp ce se afla in interes de serviciu in străinătate si ca , urmare a acestui accident , i s-a produs un prejudiciu moral prin schimbarea stilului normal de viaţă, în sensul că nu poate să lucra la întreaga capacitate, fiind nevoit să petreacă mult timp în spital.

Se constata ca acest capăt de cerere a fost formulat ca accesoriu cererii principale de anulare a deciziei de încetare a raporturilor de muncă .

Întrucât obiectul cererii de chemare in judecată nu este constatarea producerii unui accident de muncă si acoperirea daunelor produse angajatului, in realitate cererea de plata a daunelor morale nu are caracter accesoriu in raport cu cea de anulare a deciziei de încetare a raporturilor de muncă. Daunele nu sunt solicitate ca urmare a unui prejudiciu moral produs angajatului ca urmare a încetarii nelegale a raporturilor de muncă .

Prin urmare solutionarea acestei cereri nu depinde de modalitatea de solutionare a cererii de anulare a deciziei de încetare a raporturilor de muncă , in sensul ca acordarea daunelor morale nu este o consecintă a faptului ca decizia de încetare a fost emisă cu incălcarea dispozitiilor legale in materie.

Fiind un capăt de cerere principal, se impunea dovedirea faptului ca intimatul-reclamant a suferit un accident de muncă , i s-a produs un prejudiciu , precum si culpa societătii angajatoare cu privire la prejudiciul produs .

Din actele si lucrările dosarului rezultă doar faptul ca la data de 15.04.2012, în timp ce se afla la locul de muncă din Franţa, intimatul-reclamant a suferit un accident, fapt ce a determinat intrarea în incapacitate temporară de muncă în perioada 03.05.2012 – octombrie 2012. Există la dosarul de fond probe cu privire la spitalizarea intimatului , tratamentul ulterior si faptul ca a beneficiat de asistentă din partea reprezentantilor recurentei.

Cu privire la acest incident nu există nicio declarare a producerii unui accident de muncă, din actele dosarului nerezultând imprejurările in care a fost vătămat intimatul , dacă acesta nu a respectat normele de protectie a muncii sau societatea angajatoare nu a asigurat conditii sigure de desfasurare a activitatii angajatior săi sau echipament de protectie adecvat. Cu alte cuvinte nu s-a facut dovada existentei unei culpe a societătii angajatoare cu privire la accidentul suferit de intimat , nu s-a desfasurat o ancheta a organelor abilitate cu privire la producerea unui accident de muncă si circumstantele vătămarii angajatului. Nu există o prezumtie legala in sensul că orice vătămare a angajatului produsă in timpul exercitării atributiilor de serviciu este din culpa angajatorului .

De altfel recurenta nu este angajatorul intimatului in sensul ca nu este beneficiar al muncii prestate de acesta . Societatea recurenta este agent de muncă temporară , in sensul ca are ca obiect de activitate furnizarea de personal pentru alte societatii . Potrivit contractului de prestări servicii nr. XX/09 03 2012 , încheiat intre SC MS SRL , in calitate de prestator si SARL S. T. F. , in calitate de beneficiar , recurenta a furnizat personal navigant in vederea prestării de servicii pe vasul beneficiarului( filele 141-145 dosar fond) , intimatul desfasurandu-si activitatea in Franta in temeiul acestui contract si al contractului individual de muncă incheiat cu recurenta. Potrivit contractului de prestări servicii beneficiarul serviciilor- SARL S. T. F.- s-a obligat sa asigure personalului navigant echipament de protectie si sa efectueze instructajul de sănătate si securitate a muncii. In atare conditii contractuale si in lipsa unei cercetari a conditiilor accidentării , nu există temei pentru a retine culpa agentului temporar de furnizare a muncii cu privire la producerea unui prejudiciu moral urmare a unui accident de muncă .

Prin urmare cererea de acordare a daunelor morale a fost admisă de instanta de fond in mod neîntemeiat, fară a fi analizate in cauză elementele răspunderii civile delictuale ce se impune a fi întrunite pentru a exista temei de acordare a acestor daune. Fiind incident in cauză motivul de recurs prevăzut de dispozitiile art. 304 pct. 9 Cpc , Curtea va modifică în parte sentinţa recurată în sensul că va înlătura obligaţia pârâtei de plată a daunelor morale în cuantum de 10.000 lei. Se vor menţine celelalte dispoziţii ale sentintei recurate.

In temeiul dispozitiilor art. 274 alin 1 si 3 Cpc , Curtea îl va obliga pe intimat să plătească recurentei suma de 800 lei reprezentând cheltuieli de judecată reduse. S-a facut de către recurentă dovada achitării unui onorariu de avocat in sumă de 2000 lei( chitanta nr. 0051/05 12 2013 –fila 14 dosar recurs) , pentru promovarea recursului de față . Acest cuantum al onorariului este apreciat de Curte ca fiind prea mare in raport cu obiectul căii de atac ( critici formulate cu privire la un singur capăt de cerere), munca efectiv depusă de apărător, faptul că nu s-au administrat noi probe in recurs , acesta fiind solutionat de la primul termen de judecată .Se impune deci , in temeiul dispozitiilor art. 274 alin 3 Cpc reducerea acestui onorariu de avocat la suma de 800 lei.