Dovada orelor suplimentare. Salarizare

Chiar dacă din foaia de prezenţă rezultă că reclamantul a lucrat 8 ore, din fişa activităţii zilnice a autovehiculului condus de acesta rezultă, aşa cum a constatat şi expertul că în perioada iulie 2006 – iunie 2009 reclamantul a muncit în jur de 10 ore pe zi.

Decizia civilă nr. 481/08.03.2011 a Curţii de Apel Galaţi

Prin sentinţa civilă nr.1060/3.11.2010 Tribunalul Brăila a admis în parte acţiunea formulata de reclamantul C. T. în contradictoriu cu pârâta SC TCE 3 B. SRL.

A obligat pe pârâtă să plătească reclamantului suma de 9306,44 lei reprezentând contravaloare ore suplimentare efectuate in perioada 2007-2009.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta SC TCE 3 B. SRL criticând soluţia instanţei de fond sub următoarele aspecte:

Instanţa de fond a reţinut că reclamantul nu mai este angajatul societăţii şi a formulat această cerere după încetarea raporturilor de muncă cu unitatea.

Instanţa nu a avut în vedere faptul că potrivit art.7, 8 din Legea nr.130/1996, Contractul Colectiv de Muncă constituie legea părţilor, iar sporul de 25% a fost stabilit prin negociere.

Este adevărat că art.24 al.2 din aceeaşi lege prevede că acele clauze ale, Contractului Colectiv de Muncă, negociate cu încălcarea prev.art.8, sunt lovite de nulitate, însă atât timp cât clauzele au fost convenite de părţile contractante, care nu le contestă, în nici un caz nu-i revine instanţei de judecată obligaţia de a interveni ori a constata legalitatea ori nelegalitatea unor clauze ale contractului.

Instanţa de fond nu a fost investită să constate legalitatea sau nelegalitatea negocierii şi inserării în contractul colectiv de muncă a sporului pentru timpul de lucru nenormat, respectiv a orelor suplimentare efectuate şi să impună sau să reţină alt spor, în condiţiile în care acesta nu a fost contestat de părţile contractante nici la încheierea contractului şi nici pe parcursul derulării lui.

Reclamantul avea dreptul şi obligaţia de a solicita compensarea muncii suplimentare prin ore libere neplătite, în următoarele 30 de zile după efectuarea acestora, iar numai în ipoteza în care compensarea prin ore libere nu era plătită, se putea pretinde plata muncii suplimentare, prin adăugarea unui spor la salariu corespunzător durate acesteia, stabilit prin negociere în cadrul contractului colectiv.

Apreciază că angajatul nu avea un drept de opţiune între acordarea unor ore libere plătite, în compensarea celor lucrate suplimentare şi acordarea unui spor. Ci acesta avea dreptul la ore libere pe care să le solicite în următoarele 30 de zile după efectuarea acestora, conf.art.119 din Codul Muncii şi numai în situaţia în care aceste ore libere nu puteau fi acordate de către angajator, acesta putea solicita acordarea sporului prevăzut în contract.

Reclamantul a încasat deja spor de 25%, lunar, conf.art.41 lit.g din CCM, pentru timpul de lucru, nenormat aşa cum rezultă din acte. Chiar dacă art. 24 al.2 din Legea 130/1996 prevede că, acele clauze din CCM negociate cu încălcarea prev.art.8 sunt lovite de nulitate, în cauza de faţă instanţa nu a fost investită cu constatarea nelegalităţii vreunei clauze din CCM şi a anulării acesteia.

Din raportul de expertiză rezultă că a fost plătit un spor lunar de 25%, fie că a prestat în acea lună ore suplimentare, fie că nu. Cu toate acestea instanţa a acordat şi ea un spor de 100% rezultând astfel un spor total de 125%, mai mult decât prevede legea.

Verificând sentinţa recurată prin prisma motivelor de recurs invocate şi a celor de ordine publică Curtea reţine următoarele:

Pentru început trebuie să stabilim câmpul de aplicare al Contractelor Colective de Muncă invocate în cauză pentru a determina şi stabili de ce Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Naţional are efecte asupra raporturilor de muncă dintre salariat şi unitatea-recurentă. Conform art.11 din Legea 130/1996 „clauzele Contractului Colectiv de Muncă produc efecte (lit.d) pentru toţi salariaţi încadraţi în toate unităţile din ţară, în cazul Contractelor Colective de Muncă la nivel naţional”. Astfel, constatăm că textul legii prevede expres asupra căror salariaţi se întind efectele Contractului Colectiv de Muncă Unic la Nivel Naţional. De asemenea, conf.art.8 din Legea 130/1996 Contractele Colective de Muncă nu pot conţine clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin Contractele Colective de Muncă încheiate la nivel superior.

Încheierea unui Contract Colectiv de Muncă la nivel de unitate /grup nu face inaplicabile dispoziţiile Contractului Colectiv de Muncă la nivel superior, aşa cum susţine recurenta. În cauză, chiar dacă există Contract Colectiv de Muncă la nivel de grup( sau unitate) aceasta nu înseamnă că au devenit inaplicabile dispoziţiile Contractelor Colective de Muncă la Nivel Naţional, ci, dimpotrivă, ambele sunt aplicabile.

În motivele de recurs 1 şi 2 recurenta face vorbire despre încasarea sporului de 25% pentru efectuarea de ore suplimentare, susţinând că sporul pentru muncă nenormată este, de fapt, sporul pentru ore suplimentare. Sporul pentru muncă nenormată de 25% este diferit de sporul (cuantumul) cu care este plătită ora suplimentară. Sporul pentru muncă nenormată, aşa cum îi este şi denumirea sa, este un spor pentru program instabil, nu fix, cu durata variabilă. Sporul pentru ore suplimentare efectuate se referă la sporul ce se acordă peste tariful normal al unei ore normale de lucru, adunate cele două dând valoarea orei suplimentare. Orele suplimentare efectuate de salariaţi sunt orele de muncă prestate peste durata programului normal de 8 ore prevăzut în Contractul Individual de Muncă. Faptul că pârâta susţine că orele suplimentare au fost deja plătite cu 25% spor nu este reţinut de instanţa de recurs. Aşa cum bine a arătat instanţa de fond cele două sporuri sunt diferite.

Cu privire la cuantumul sporului ce se acordă pentru orele suplimentare instanţa reţine că, Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Naţional, care stabileşte un spor de 100% este aplicabil. Toate celelalte Contracte Colective de Muncă încheiate la nivel inferior nu pot prevedea un spor mai mic de 100% având în vedere disp.art.8 din Legea 130/1996.

Chiar dacă Codul Muncii prevede în art.120 al.2 că sporul pentru munca suplimentară nu poate fi mai mic de 75% din salariul de bază, aceasta nu înseamnă că prin Contractele Colective de Muncă nu se poate prevedea un procent mai mare, aşa cum e, în situaţia de faţă, Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Naţional pe 2007-2010.

Conform art.7(2) din Legea 130/1996 Contractele Colective de Muncă, încheiate cu respectarea dispoziţiilor legale, constituie legea părţilor.

Un argument în plus pentru susţinerea teoriei că sporul pentru muncă nenormată este diferit de sporul pentru ore suplimentare este şi contractul colectiv de muncă la nivel de unitate TCE 3 B.SRL pe anul 2007 unde la art.40 sunt prevăzute ca sporuri distincte, la litera K, este prevăzut un spor de 75% pentru orele suplimentare şi la lit.m) este prevăzut sporul de 25% pentru timpul de lucru nenormat pentru conducătorii auto şefi fermă şi sectoare.

Nu este reţinută nici apărarea conform căreia salariatul nu avea decât opţiunea de a cere ore libere plătite în următoarele 30 de zile, având în vedere că dispoziţiile din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Naţional prevăd alte dispoziţii decât cele invocate de art. 44 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Unitate, invocate de recurent, respectiv angajatorul trebuie să plătească orele suplimentare efectuate de salariat. Chiar dacă salariatul nu a solicitat ulterior, în termenul prevăzut ore libere plătite, aceasta nu înseamnă că reclamantul nu mai poate solicita plata acestor drepturi sau că şi-a pierdut dreptul la plata orelor efectuate peste programul de lucru.

Nu este reţinută nici critica recurentei conform căreia o clauză dintr-un contract colectiv de muncă produce efecte atât timp cât nu a fost anulată, respectiv clauza privind sporul de 25% pentru muncă nenormată, pentru că aşa cum s-a arătat clauza arătată se referă la alt spor, iar, pe de altă parte, teza invocată nu este corectă. Pentru aplicarea unui Contract Colectiv de Muncă la nivel superior nu e necesară anularea clauzei din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate.

De asemenea, nu este reţinută nici teza recurentei conform căreia sporul de 25% a fost primit lunar, indiferent dacă a prestat sau nu ore suplimentare, indiferent dacă e conducător auto şef fermă sau nu. Aceasta este strict problema angajatorului privind modul de calcul al salariilor. Dacă a înţeles să le dea tuturor şoferilor un spor de 25% lunar aceasta este strict o problemă separată de cea de faţă şi nu exonerează pe angajator de plata orelor suplimentare.

Cu privire la compensarea solicitată de recurentă în recurs aceasta nu poate opera întrucât banii sunt daţi pentru considerente diferite. Compensarea este un mod de stingere a datoriilor reciproce până la concurenţa celei mai mici dintre ele. Compensarea legală intervine atunci când obligaţiile sunt reciproce, privesc bunuri fungibile, datoriile reciproce sunt certe, (adică nu se pune în discuţie existenţa lor), sunt lichide (determinate ca valoare) şi să fie exigibile, adică ambele sunt ajunse la scadenţă. În cauză nu sunt îndeplinite condiţiile pentru compensarea legală, deoarece creanţa recurentei nu are un caracter cert şi nu este lichidă. Într-un viitor recurenta ar putea cere obligarea angajaţilor săi la restituirea sporului de 25% pentru muncă nenormată pentru că ea consideră că acest spor şoferii l-au încasat necuvenit, fără temei legal. La acest moment însă nu are recurenta un titlu care să ateste această creanţă. Nici compensarea judiciară nu poate fi solicitată de recurentă pentru că la acest moment, recurenta nu are o creanţă împotriva reclamantului.

Cu privire la existenţa orelor suplimentare, dat fiind că recurenta contestă că reclamantul ar fi efectuat aceste ore suplimentare, instanţa constată că aceste ore suplimentare sunt dovedite. Chiar dacă din foaia de prezenţă rezultă că reclamantul a lucrat 8 ore, din fişa activităţii zilnice a autovehiculului condus de acesta rezultă, aşa cum a constatat şi expertul că în perioada iulie 2006- iunie 2009 reclamantul a muncit în jur de 10 ore pe zi. Această concluzie la care a ajuns expertul rezultă din numărul de km parcurşi. Recurenta nu a explicat cu un argument logic şi care să înlăture concluzia expertului, astfel că reţinem ca fiind dovedite orele suplimentare.

Având în vedere toate aceste considerente, apreciem ca nefondat recursul declarat şi ca fiind corectă şi legală soluţia instanţei de fond.

Conform art.312 C.pr.civ. urmează a respinge ca nefondat recursul declarat împotriva sentinţei civile nr.1060/3.11.2010 pronunţată de Tribunalul Brăila.