Clauza de neconcurență nu poate avea drept efect interzicerea absolută a exercitării profesiei angajatului sau a specialității pe care acesta o deține

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

Secția Litigii de Muncă și Asigurări Sociale

DECIZIA CIVILĂ NR.400

Ședința publică din 05 Aprilie 2016

Pe rol se află soluționarea apelului formulat de pârâta S.C. SGP - S______ G____ S.R.L. împotriva sentinței civile nr.7/12.01.2016 pronunțată de Tribunalul A___ în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX în contradictoriu cu reclamantul intimat S_______ T___ R___, având ca obiect anulare clauză.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru pârâtă apelanta S.C. SGP-Sporting G____ SRL Oradea, consilier juridic Ț______ D______-I____, iar pentru reclamantul intimat S_______ T___ Râul lipsă, avocat G____ N______.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Apelul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care apărătorul intimatului depune la dosar cu titlu de practică judiciară copia Deciziei civile nr.274/25.02.2016 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX.

Reprezentanta apelantei depune la dosar delegație de reprezentare.

Reprezentanții părților, având cuvântul, învederează instanței că nu mai are alte cereri de formulat.

Văzând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța a constatat cauza în stare de judecată și a acordat cuvântul pentru concluzii asupra apelului.

Reprezentanta apelantei solicită admiterea apelului, schimbarea în totalitate a sentinței atacate, în sensul respingerii cererii formulate de către reclamant, respectiv să se respingă cererea de constatare a nulității acestei clauze și să se constate legalitatea clauzei stipulate și menținerea acesteia în totalitate ca temeinică și legală, pentru motivele expuse pe larg în scris.

Apărătorul intimatului solicită respingerea apelului și menținerea sentinței apelate ca temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată, conform facturii fiscale aflată la fila 25 dosar, pentru considerentele expuse pe larg prin întâmpinare și având în vedere practica judiciară a Curții de Apel Timișoara depusă la dosar, cu precizarea că, dispozițiile art.21 alin.2 din Codul Muncii au fost încălcate, întrucât clauza de neconcurență prevăzută la litera R din contractul individual de muncă a fost formulată generic, cuantumul indemnizației de neconcurență lunară nu a fost negociat, iar activitățile interzise intimatului nu au fost definite cu claritate.

CURTEA,

Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 7/12.01.2016 pronunțată de Tribunalul A___ în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul S_______ T___ R___, în contradictoriu cu pârâta S.C. SGP – S______ G____ S.R.L., și în consecință: A dispus anularea clauzei de neconcurență prevăzută la litera R din contractul individual de muncă înregistrat la ITM T____ sub nr.146/04.11.2010.

A dispus obligarea pârâtei la plata către reclamant a sumei de 1.860 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, reclamantul a fost angajat al pârâtei începând cu data de 05.11.2010 și până la data de 11.05.2015 când contractul individual de muncă nr.146/4.11.2010 (fila 12-14 dosar) a încetat prin decizia nr.1878/ 11.05.2015 (fila 19 dosar), ca urmare a demisiei reclamantului.

Prin acțiunea introductivă la instanță reclamantul a solicitat anularea clauzei de neconcurență prevăzută la litera R din contractul individual de muncă, clauză care prevede căsalariatul se obligă ca pe perioada executării contractului de muncă și pe o perioadă de 6 luni după terminarea contractului pentru funcțiile de execuție și de 2 ani după terminarea contractului pentru funcțiile de conducere să nu întreprindă nici un act de concurență prin oferirea de servicii, acceptarea de oferte de la firme concurente, prin folosirea, direct sau indirect de mijloace care pot determina clientela ____________________ SRL să renunțe la serviciile acesteia și deturnarea clienților către firme concurente prin angajarea pe perioada executării contractului la firme concurente, prin determinarea altor salariați ____________________ SRL de a se angaja la firme concurente sau prin orice alt mod care ar prejudicia ____________________ SRL în raport cu firmele concurente. Nerespectarea acestei clauze va atrage pe lângă sancțiunile prevăzute de Legea 11/1991 și sancționarea disciplinară mergând până la desfacerea contractului individual de muncă și plata de despăgubiri până la o sumă egală cu 6 X ultimul salariu brut de baza + alte eventuale pagube morale care ar putea fi pretinse de societate, proporționale cu prejudiciul suferit de ____________________ SRL."

Cu privire la clauza de neconcurență, instanța a constatat că aceasta prevede restricții cu privire la prestarea activității de către reclamant la încetarea contractului individual de muncă, respectiv acesta nu putea desfășura niciun act de concurență prin oferirea de servicii, acceptarea de oferte de la firme concurente, deturnarea clienților către firme concurente prin angajarea pe perioada executării contractului la firme concurente, prin determinarea altor salariați ai pârâtei de a se angaja la firme concurente.

Instanța a constatat că, această clauză de neconcurență își produce efectele numai dacă în cuprinsul contractului individual de muncă sunt prevăzute în mod concret activitățile ce sunt interzise salariatului la data încetării contractului, cuantumul indemnizației de neconcurență lunare, terții în favoarea cărora se interzice prestarea activității, precum și aria geografică unde salariatul poate fi în reală competiție cu angajatorul, conform art.21 al.2 din codul muncii-republicat.

Așa cum s-a putut constata, în cuprinsul clauzei de neconcurență prevăzută la litera R din contractul individual de muncă, nu s-a menționat aria geografică unde reclamantul nu putea desfășura activitatea, aceasta neputând fi reprezentată de tot teritoriul României, deoarece s-ar încălca dispozițiile art.21 al.2 din Codul muncii, întrucât aria geografică nu putea fi tot teritoriul țării, fiind imposibil să-i ceri angajatului să muncească într-o altă țară. Textul de lege prevede aria geografică unde salariatul poate fi în reală competiție cu angajatorul, deci era obligatorie stipularea ariei geografice în contract, deoarece această arie se referă doar la zona în care salariatul este în reală competiție cu angajatorul, ceea ce restrânge această arie doar la zona de competiție, nu la întreg teritoriul unei țări.

Prin urmare, clauza de neconcurență referitoare la aria geografică, nu își poate produce efectele, fiind nulă absolut.

De asemenea, în clauza de neconcurență prevăzută la litera R din contractul individual de muncă, nu este prevăzut cuantumul indemnizației de neconcurență lunare, neputându-se invoca în acest sens prevederile art.21 al.3 din Codul muncii, care prevede un minim al acesteia, dar care nu acoperă lipsa cu desăvârșire a cuantumului indemnizației din contractul individual de muncă.

Activitățile ce sunt interzise salariatului sunt definite la modul general, ele implicând toate activitățile similare sau care concurează cu activitatea angajatorului, ceea ce încalcă dispozițiile art.21 al.2 din Codul muncii, deoarece aceste activități trebuie prevăzute în mod concret și nu la modul general.

De asemenea, terții restricționați sunt toate firmele concurente cu societatea pârâtă, lipsind nominalizarea acestor firme, așa cum prevede art.21 al.2 din Codul Muncii, astfel încât clauza de neconcurență nu își poate produce nici un efect.

Instanța a constatat că așa cum a fost prevăzută clauza de neconcurență la litera R din contractul individual de muncă, aceasta tinde la interzicerea în mod absolut a exercitării profesiei salariatului sau a specializării pe care o deține, ceea ce este expres interzis de art.23 al.1 din codul muncii-republicat.

Prin urmare, instanța a constatat că, clauza de neconcurență inserată la litera R din contractul individual de muncă, nu își poate produce nici un efect juridic, deoarece ea încalcă prevederile art.21 al.2 și art.23 al.1 din codul muncii-republicat, această încălcare atrăgând nulitatea absolută a clauzei de neconcurență.

Având în vedere considerentele anterior menționate, în temeiul art.21 al.2 și art.23 al.1 din codul muncii-republicat, instanța a admis acțiunea formulată de reclamantul S_______ - T___ R___ și a dispus anularea clauzei de neconcurență prevăzută la litera R din contractul individual de muncă înregistrat la ITM T____ sub nr. 146/04.11.2010.

În temeiul art.453 c.pr.civilă, instanța a dispus obligarea pârâtei la plata către reclamant a sumei de 1.860 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat conform facturii fiscale nr.xxxxxxxx/02.07.2015 și a respins cheltuielile de judecată solicitate de pârâtă deoarece aceasta a pierdut procesul.

Asistenții judiciari au exprimat aceeași opinie.

Împotriva sentinței civile a declarat apel, pârâta S.C. SGP - S______ G____ S.R.L., solicitând admiterea apelului și modificarea în totalitate a sentinței apelate, în sensul respingerii cererii formulate de către reclamant, respectiv să se respingă cererea de constatare a nulității acestei clauze și să se constate legalitatea clauzei stipulate și menținerea acesteia în totalitate ca temeinică și legală.

În motivare a arătat că, prima instanță a reținut în mod greșit, că în cuprinsul contractului individual de muncă al reclamantului activitățile interzise acestuia sunt definite la modul general. Clauza precizează expres activitățile a căror prestare se interzice în favoarea terților, acestea constând în "să nu întreprindă nici un act de concurență prin oferirea de servicii, acceptarea de oferte de la firme concurente, folosirea direct sau indirect de mijloace care pot determina clientela S.C. SGP S______ G____ S.R.L. să renunțe la serviciile acesteia și deturnarea clienților către firme concurente prin angajarea pe perioada executării contractuală la firme concurente, prin determinarea altor salariați ai S.C. SGP-S______ G____ S.R.L. de a se angaja la firme concurente”. Dată fiind natura funcției deținută de către reclamant, informațiile confidențiale cu care aceasta venea în contact și serviciile prestate, consideră că era imperios necesară introducerea unei astfel de clauze în contractul individual de muncă, și reclamantul era mai mult decât conștient de activitățile care ar constitui concurentă pentru societate.

Raportat la precizările instanței conform cărora aceasta constată că clauza de neconcurență stipulată Ia litera R din Contractul Individual de Muncă, tinde la interzicerea în mod absolut a exercitării profesiei salariatului sau a specializării pe care acesta o deține, aspect interzis de art. 23 alin. 1 din Legea 53/2003 republicată, consideră că se impun a fi subliniate câteva aspecte. Astfel, reclamantul deține o diplomă de bacalaureat cu specializarea electronist montator-depanator tehnică calcul, nicidecum de tehnician analist calitatea produselor, neexistând o astfel de specializare. Prin urmare, nu a existat o interzicere în mod absolut a exercitării profesiei salariatului sau a specializării pe care acesta o deține, reclamantul fiind liber să se angajeze în domeniul în care deține o diplomă de bacalaureat la orice societate comercială care nu desfășoară activități de sortare de produse. Mai mult de atât, consideră că este necesar a se observa și rațiunea pentru care s-a instituit o compensare bănească pentru neexercitarea activităților care reprezintă concurență pentru angajator. Astfel, interzicerea prestării anumitor activități este compensată din punct de vedere pecuniar cu cuantumul clauzei de neconcurență, achitat lunar de către fostul angajat.

Raportat la aria geografică și la terții în favoarea cărora reclamantul nu poate presta activitățile mai sus menționate, consideră că se impun câteva precizări semnificative. Astfel instanța de fond în mod complet eronat, reține faptul că aria geografică în care reclamantul nu poate desfășura activitățile care reprezintă concurența pentru subscrisa nu poate fi delimitată la întreg teritoriul României și că aceasta ar conveni prevederilor art.21 alin.2 din Legea 53/2003, actualizată. Însă art.21 alin.2 din Legea 53/2003 nu stipulează expres faptul că nu s-ar putea interzice angajatului prestarea activităților pe întreg teritoriul țării și nici modul în care se impune a se face o delimitare a teritoriului unde acesta nu are voie să desfășoare activitățile care reprezintă concurență pentru angajator. D__ fiind faptul că societatea desfășoară activitate de sortare de produse pe întreg teritoriul țării, este evident rațiunea pentru care se impune delimitarea ariei geografice ca fiind întreg teritoriul țării. Date fiind precizările de mai sus, precum și interpretarea eronată dată de către instanța de fond prevederilor art. 21 alin. 2 din Legea 53 / 2003, consideră că este mai mult decât evident faptul că clauza de neconcurență în ceea ce privește aria geografică nu este nulă absolut și prin urmare își poate produce efectele. Solicită să se constate legalitatea clauzei de neconcurență în ceea ce privește aria geografică în care reclamantul nu poate presta activitățile stipulate prin clauza în discuție.

În ceea ce privește terții în favoarea cărora reclamantul nu poate presta activitățile menționate prin clauza de neconcurență, consideră că delimitarea acestora la firmele concurente, fără o precizare expresă a datelor de identificare a acestora a avut la bază un raționament bine întemeiat. Prin urmare, terții au fost stipulați ca « firmele concurente », dat fiind faptul că o enumerare a concurenților nu s-ar putea face exhaustiv, întrucât înființarea de societăți concurente s-ar putea face Ia orice moment dat, ori rațiunea introducerii în contractul individual de muncă a unei clauze de neconcurentă are la bază chiar protejarea angajatorului de orice concurentă pe care fostul angajat i-ar putea-o face acestuia. Ori, o enumerare limitativă i-ar da posibilitatea reclamantului să își înființeze propria societate comercială cu același obiect de activitate sau să se angajeze la o societate comercială înființată ulterior semnării contractului individual de muncă cu același obiect de activitate ca și apelanta.

Instanța de fond reține cu privire la indemnizația de neconcurență plătită reclamantului faptul că cuantumul acesteia nu ar fi fost prevăzut în contract. Cuantumul îndemnizației presupune că a fost negociat cu reclamantul de către soția acestuia și s-a convenit că acesta va fi de 50% din media veniturilor salariale brute ale salariatului pe ultimele 6 luni. Omisiunea dnei. F________ M____ C_______ de a menționa acest cuantum în contract și solicitarea anulării clauzei în baza acestui aspect poate fi calificată ca un abuz de drept. Menționează totodată că pârâta a început ulterior încetării relațiilor de muncă virarea sumelor aferente clauzei contractuale, astfel cum reiese din înscrisurile de la dosarul de fond.

În drept, apelanta și-a întemeiat cererea de apel pe dispozițiile art. 466 și următoarele din Noul Cod de Procedură Civilă și dispozițiile art. 21, art. 23 și următoarele din Legea 53/2003 privind Codul Muncii actualizată.

În cauză s-a depus întâmpinare de către reclamantul intimat S_______ T___ R___, solicitând respingerea apelului ca netemeinic și nelegal și pe cale de consecința menținerea ca temeinica și legala a sentinței apelate, cu cheltuieli de judecată.

În motivare a arătat că prima instanță, în mod corect a reținut că, clauza de neconcurenta prevăzuta la litera R din contractul individual de munca, nu poate produce efecte juridice, deoarece ea încalcă prevederile art.21 al.2 și art.23 al.1 din Codul Muncii, aceasta încălcare atrăgând nulitatea absoluta a clauzei de neconcurenta.

Instanța de fond a constatat ca în cuprinsul clauzei de neconcurenta prevăzuta la litera R din contractul individual de munca, nu se menționează aria geografica unde intimatul nu poate desfășura activitatea, aceasta arie nu poate sa fi tot teritoriul României, deoarece se încalcă art.21 al.2 din Codul Muncii.

Apelanta încearcă sa justifice lipsa mențiunilor expre prevăzute de legislația în vigoare, prin aceea ca desfășoară activitate pe tot cuprinsul tarii.

Or, aceasta nu poate justifica eludarea dispozițiilor art.21 al.2 din Codul muncii, pentru că ar însemna ca intimatul sa nu mai poată presta activitate în România.

Mai mult, instanța de fond, retine ca în aceeași clauza de neconcurenta nu este prevăzut cuantumul indemnizației de neconcurenta lunara, neputându-se invoca în acest sens prevederile art.21 al.3 din Codul muncii care prevede un minim al acesteia, dar care nu acoperă lipsa cu desăvârșire a cuantumului indemnizației din contractul de munca.

Codul Muncii stabilește în art.21 al.3 ca indemnizația de neconcurenta se negociază și este de cel puțin 50% din media veniturilor salariale brute ale salariatului din ultimele 6 luni anterioare datei încetării contractului individual de munca.

Or, apelanta nu a negociat cuantumul acestei indemnizații și ca atare se agață de aceasta prevedere legală, care stabilește ca minimul este de cel puțin 50% din media veniturilor salariale brute ale salariatului din ultimele 6 luni anterioare datei încetării contractului individual de munca, dar nu a acordat nici măcar acest minim.

De asemenea, instanța de fond în mod corect constata ca în clauza de neconcurenta prevăzuta la litera R din contractul individual de munca, activitățile ce sunt interzise intimatului sunt definite la modul general, ele implicând toate activitățile similare sau care concurează cu activitatea apelantei, ceea ce încalcă dispozițiile art.21 al.2 din Codul muncii, deoarece aceste activități trebuie prevăzute în mod concret și nu la modul general.

Apelanta prin apelul formulat se apară arătând ca nu era necesar sa prevadă în mod expres aceste activități, deoarece intimatul "era mai mult decât conștient de activitățile care ar constitui concurenta pentru apelanta".

Așadar, cu generozitate, dar încălcând dispozițiile legale a lăsat la aprecierea acestuia sa stabilească ce activități sa nu presteze.

Instanța de fond a constatat de asemenea ca în clauza de neconcurenta nu au fost nominalizați terții în favoarea cărora se interzice prestarea activității încălcând dispozițiile art.21 al.2 din Codul muncii.

Intenția apelantei de restrângere a dreptului la munca al intimatului este evidenta. Omiterea elementelor prevăzute expres de art.21 al.2 și 3, art.22 și art.23 din Codul Muncii, este în interesul angajatorului, care acum subînțelege ceea ce este în avantajul sau.

Analizând apelul declarat, prin prisma motivelor invocate, în raport cu înscrisurile de la dosarul cauzei și mai ales cu dispozițiile legale în materie, constată că acesta este nefondat din următoarele considerente:

Potrivit prevederilor art.21 alin.2 din Codul muncii, clauza de neconcurență poate produce efecte numai în cazul în care sunt precizate concret și cumulativ: activitățile interzise salariatului, aflate în mod real în concurență cu cea/cele prestate de angajat la angajatorul său; cuantumul îndemnizației de neconcuranță lunare, perioada pentru care clauza de neconcurență produce efecte după încetarea contractului individual de muncă, terții în favoarea cărora se interzice prestarea activității și aria geografică unde salariatul poate fi în reală competiție cu angajatorul.

Condițiile prevăzute cumulativ și imperativ de textul de lege mai sus menționat, nu sunt îndeplinite în totalitate, ceea ce duce la concluzia corectă, a primei instanțe, că clauza de neconcurență în discuție, nu poate produce nici un efect.

Astfel, activitățile interzise salariatului trebuie să fie cele care se află în mod real cu activitățile prestate de acesta la angajatorul său, întrucât clauza de neconcurență nu poate avea drept efect interzicerea absolută a exercitării profesiei angajatului sau a specialității pe care acesta o deține. A se admite contrariul înseamnă a se accepta existența unei clauze de exclusivitate, inadmisibilă în condițiile legislației române, întrucât înfrânge inacceptabil libertatea muncii.

Prima instanță a reținut de asemenea în mod corect că în clauza de neconcurență nu este prevăzut cuantumul îndemnizației de neconcurență lunară, neputându-se invoca în acest sens prevederile art.21 al.3 din Codul muncii, care prevăd un minim al acesteia, de la care părțile pot începe negocierea, dar care nu acoperă lipsa cuantumului îndemnizației din contractul de muncă.

Codul Muncii stabilește în art.21 al.3 că îndemnizația de neconcurență se negociază și este de cel puțin 50% din media veniturilor salariale brute ale salariatului din ultimele 6 luni anterioare datei încetării contractului individual de muncă.

Apelanta nu a negociat cuantumul acestei îndemnizații și nu a trecut-o în cuprinsul clauzei de neconcurență, acest aspect fiind singur suficient de a face nulă clauza de neconcurență.

Referitor la terții în favoarea cărora se interzice prestarea activității este de observat că această cerință este dificil de realizat în condițiile unei economii de piață în care agenții economici apar și dispar cu o frecvență relativ ridicată, situație în care s-ar fi impus enumerarea categoriei de angajatori și /sau determinarea acestora în raport cu activitatea și aria geografică în care operează.

Astfel, în speță s-ar fi impus să se prevadă că terții în favoarea cărora intimatul nu poate presta activitate fac parte din categoria angajatorilor care au ca obiect de activitate sortarea produselor și aria geografică determinată.

În legătură cu aria geografică unde salariatul se poate afla în reală competiție cu angajatorul trebuie observat că legiuitorul a circumstanțiat destul de vag dimensiunile ariei geografice, precizând că ea trebuie să se limiteze la spațiul în care salariatul „poate fi în reală competiție cu angajatorul”, dar oricum, aceasta trebuia precizată, chiar dacă s-ar fi referit la întreg teritoriul țării, în concret, ceea ce nu s-a întâmplat în speță.

Pentru cele de mai sus, urmează ca în baza art.480 alin.1 Cod procedură civilă să respingă ca nefondat apelul pârâtei.

Văzând soluția din prezentul apel și dovada cheltuielilor de judecată cu onorariul avocațial făcută de intimat, în baza dispozițiilor art. 452-453 alin.1 Cod procedură civilă va obliga pârâta să plătească reclamantului intimat 1800 lei cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu avocațial.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul formulat de pârâta ____________________ SRL, cu sediul în Oradea, împotriva sentinței civile nr.07/12.01.2016 pronunțată de către Tribunalul A___.

Obligă pârâta apelantă la 1800 lei, cheltuieli de judecată cu onorariul avocațial, către intimatul reclamant S_______-T___ R___.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică din 05.04.2016.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

C____ M_____ S________ V_______

GREFIER,

D_______ A_____

sursa: www.rolii.ro