Litigiu de muncă având ca obiect acţiune în anulare decizie concediere şi plata despăgubirilor corespunzătoare. Existenţa unei cauze reale si serioase a desfiinţării locului de munca în caz de concediere pentru motive care nu ţin de persoana salariatului.

 

- Codul Muncii, art. 65 alin. 2

Instanţa de fond, analizând raportul de fundamentare nr. 5535/15.09.2011, a reţinut că nu a fost probată cauza reală şi serioasă a desfiinţării postului întrucât aspectele care au justificat reducererea postului vizează o neîndeplinire a sarcinilor de serviciu de către contestatoare, astfel cum au fost stabilite prin fișa postului și nu la motive obiective care să conducă la desființarea postului.

Aprecierea primei instanţe este eronată câtă vreme s-a dovedit că angajatorul, prin Consiliul de Administrație, a adoptat mai multe măsuri care aveau ca finalitate practică eficientizarea activității în scopul utilizării cu randament maxim a resurselor umane și financiare.

Ori, toate aceste aspecte reprezintă împrejurări care pot fi catalogate şi serioase şi reale astfel încât este îndeplinită în cauză condiţia prevăzută de art. 65 alin. 2 din Codul muncii.

(CURTEA DE APEL BUCUREŞTI – SECŢIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALĂ, DECIZIA NR. 5829 din 17.12.2014)

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti – Secţia a VIII-a Conflicte de muncă şi asigurări sociale, contestatoarea O.O. a chemat în judecată intimata C.N. S.A., solicitând a se dispune anularea deciziei de concediere nr. 1/05.01.2012; obligarea intimatei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate; obligarea intimatei la despăgubiri pentru neacordarea tichetelor de masă aferente lunii decembrie 2011, de la data la care decizia de concediere şi-a produs efectele şi până la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti ce se va pronunţa; obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 10297 din data de 22.11.2013, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, a fost admisă în parte cererea astfel cum a fost completată; s-a anulat decizia de concediere nr. 1/05.01.2012; s-a dispus reintegrarea contestatoarei în funcţia deţinută anterior concedierii; a fost obligată intimată la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatoarea de la concediere până la reintegrarea efectivă; s-au respins celelalte pretenţii, ca fiind neîntemeiate; s-a luat act că se vor solicita pe cale separată cheltuielile de judecată efectuate de contestatoare.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că între părţile litigante din prezenta cauză a intervenit contractul individual de muncă pe durată nedeterminată nr. 1783/01.07.2009, în temeiul căruia contestatoarea a fost angajată la societatea intimată în funcţia de şef serviciu reclamă şi publicitate. Din februarie 2010, contestatoarea a ocupat funcţia de director de marketing, având în subordine serviciul reclamă şi publicitate, serviciul marketing şi serviciul administrare obiective sociale.

Prin decizia nr. 1/05.01.2012 contractul individual de muncă al reclamantei a încetat, începând cu data de 05.01.2012, în temeiul art. 65 C.muncii, ca urmare a desfiinţării postului ocupat de aceasta. În motivarea deciziei s-a arătat că desfiinţarea postului de director marcheting a fost determinată de « necesitatea şi oportunitatea rezolvării operative şi unitare a problemelor specifice activităţilor de marketing, reclamă şi publicitate, precum şi delimitarea şi dimensionarea corespunzătoare în funcţie de volumul, complexitatea şi dificultatea obiectivelor şi a necesarului de personal ».

În ceea ce priveşte măsura concedierii, instanţa a apreciat că, în cauză, nu sunt îndeplinite exigenţele impuse de art. 65 alin. 2 C.muncii, cu privire la caracterul real şi serios al cauzei desfiinţării locului de muncă al reclamantei.

Conform art. 65 alin.1 C.M. concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia, iar la alin.2 se prevede că desfiinţarea locului de muncă trebuie să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă. În ceea ce priveşte caracterul efectiv al desfiinţării locului de muncă, acesta trebuie să se întemeieze pe o realitate concretă, să fie suprimat din structura funcţional – organizatorică a angajatorului, evidenţiată în statul de funcţii şi în organigramă.

Cauza reală şi serioasă trebuie să fie obiectivă, precisă, în sensul că reprezintă veritabilul motiv al concedierii, adică să nu disimuleze un alt temei, respectiv intenţia de a-l concedia cu orice chip pe salariat, iar reorganizarea activităţii să aibă o anumită gravitate, care să impună cu adevărat reducerea unui loc de muncă.

Cu privire la caracterul serios al cauzei desfiinţării postului, având în vedere dispoziţiile art. 40 alin.1 C.M., instanţa poate verifica numai legalitatea şi temeinicia concedierii prin prisma cerinţelor prevăzute de lege, fără a putea aprecia oportunitatea măsurii, care rămâne la latitudinea angajatorului. Prin urmare, instanţa nu poate cenzura hotărârea de reorganizare a activităţii sub aspectul utilităţii acesteia din punct de vedere organizatoric.

În cauză instanţa a reţinut că motivele concedierii - expuse în art.2 din decizia contestată - sunt generale, fără indicarea cauzelor concrete, obiective şi grave ce au determinat reorganizarea. Simpla afirmaţie că măsura desfiinţării postului de director de marketing este de natură să îmbunătăţească operativitatea şi rezolvarea unitară a problemelor specifice de marketing, reclamă şi publicitate nu este convingătoare, în contextul în care serviciile conduse de contestatoare îţi păstrează individualitatea sub o altă denumire.

Susţinerile intimatei în sensul că s-au avut în vedere « delimitarea şi dimensionarea corespunzătoare (a activităţii departamentului condus de contestatoare n.n.) în funcţie de volumul, complexitatea şi dificultatea obiectivelor şi a necesarului de personal » sunt pur formale, întrucât nu sunt bazate pe o analiză efectivă, pe date statistice ori pe criterii concrete de evaluare.

În raportul de fundamentare înregistrat sub nr. S.G. 5535/15.09.2011, invocat în decizia de concediere ca reprezentând fundamentul măsurii de desfiinţare a postului de director marketing, se face o analiză a activităţii desfăşurate de structura organizatorică din subordinea contestatoarei, într-un interval de 11 luni, reţinându-se în principal că nu s-a înregistrat niciun progres faţă de perioada anterioară înfiinţării acestui post de conducere, nu s-au demarat activităţi privind cercetări de piaţă, nu s-au efectuat analize privind identificarea de noi oportunităţi de promovare a companiei şi de creştere a veniturilor prin diversificarea serviciilor oferite clienţilor şi nu a fost elaborată nicio strategie sau politică de marketing. S-a reţinut apoi că directorul de marketing ar fi trebuit conform fişei postului, să elaboreze şi să înainteze spre aprobare, până la finele anului 2010 diferite strategii şi planuri de măsuri, dar că activitatea s-a rezumat doar la prelungirea nejustificată, din 3 în 3 luni a unor contracte de colaborare preexistente.

Tribunalul a constatat că aceste motive se referă de fapt, la neîndeplinirea de către contestatoare a sarcinilor de serviciu, astfel cum acestea au fost stabilite prin fişa postului şi nu la motive obiective pentru care postul de director de marketing se impune a fi desfiinţat (dincolo de performanţele salariatului ce ocupă această funcţie).

Se arată apoi că serviciile aflate în subordinea contestatoarei, respectiv serviciul marketing şi serviciul administrare obiective sociale s-au redistribuit începând cu 26.01.2011, în subordinea directorului calitate, iar serviciul reclamă şi publicitate (redenumit serviciu reclamă comercială) în subordinea directorului comercial şi că de la acest moment s-au realizat mai multe proiecte, studii şi rapoarte.

Aşadar, fără a se arăta expres, i se reproşează contestatoarei lipsa de eficienţă a serviciilor din subordinea sa, creându-se o confuzie între concedierea determinată de neîndeplinirea culpabilă a atribuţiilor de serviciu şi concedierea din motive ce nu ţin de persoana salariatului.

În acest sens, din examinarea organigramelor depuse de societatea intimată, anterioare şi ulterioară concedierii (înregistrată sub nr. SG6271/ 24.10.2011) rezultă că postul ocupat de contestatoare, şi anume director marketing a fost în mod efectiv desfiinţat, fiind suprimat din structura organizatorică a societăţii începând cu 07.02.2011 (anterior deciziei de concediere).

În intervalul 07.02.2011 – 24.10.2011 au fost create mai multe posturi de conducere, iar serviciile ce fuseseră în subordinea contestatoarei au fost reorganizate. Din Raportul privind modificarea organigramei CN SA înregistrat sub nr. 5536/15.09.2011 rezultă că serviciu marketing se afla la această dată în subordinea directorului calitate conform organigramei din 29.06.2011şi că era afectat de lipsa de personal. Pentru eficientizarea activităţii, a fost comasat cu serviciul comunicare. Serviciul administrare obiective sociale a fost desfiinţat, personalul păstrându-şi atribuţiile în cadrul serviciului formare profesională

Faţă cele reţinute, tribunalul a constatat că postul contestatoarei a fost suprimat din organigrama începând cu 07.02.2011, că serviciile din subordine au fost iniţial redistribuite, iar apoi comasate cu alte servicii în subordinea altor directori, fără ca salariaţilor să li se modifice atribuţiile. În intervalul cuprins între 07.02.2011 şi data desfacerii contractului de muncă, deşi contestatoarea a continuat să fie salariata intimatei pe postul de director de marketing, în realitate nu a mai exercitat această funcţie întrucât postul a fost golit de atribuţii.

În consecinţă, în pofida faptului că desfiinţarea postului ocupat de reclamantă a fost efectivă, nu s-a putut reţine caracterul real şi serios al cauzei care a fundamentat această desfiinţare a locului de muncă, apreciindu-se că raţiunile expuse în cuprinsul deciziei de concediere, nu sunt susceptibile să susţină legitimitatea măsurii concedierii.

Pe de altă parte, în contextul analizat, nu se poate considera că disponibilizarea reclamantei ar avea ca finalitate eficientizarea activităţii intimatei, câtă vreme din întregul departament în care aceasta îşi desfăşura activitatea, numai postul său a fost desfiinţat efectiv.

Referitor la susţinerea contestatoarei cu privire la omisiunea intimatei de a-i comunica toate locurilor de muncă disponibile în unitate corespunzătoare pregătirii sale profesionale, instanţa a constatat că nu poate fi primit, întrucât această cerinţă de formă impusă de art. 76 lit.d. C.muncii este incidentă exclusiv în ipoteza reglementată de art. 64 C.muncii, deci în situaţia în care concedierea s-a dispus pentru motivele prevăzute la art. 61 lit.c şi d şi în cazul în care contractul individual de muncă a încetat de drept în temeiul art. 56 alin. 1 lit.eC.muncii, ipoteze care nu se verifică în speţă.

În acelaşi sens, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat în decizia nr. 6/2011, pronunţată asupra recursului în interesul legii, că dispoziţiile art. 74 alin. 1 lit.d C.muncii (conform reglementării anterioare) nu se aplică în situaţia în care concedierea s-a dispus pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului în temeiul art. 65 C.muncii.

În ceea ce priveşte obligarea intimatei la despăgubiri pentru netransmiterea tichetelor de masă aferente lunii decembrie 2011, s-a reţinut că acestea au fost predare contestatoarei la data de 15.02.2012. De asemenea, s-a reţinut că i s-a comunicat contestatoarei la aceeaşi dată şi adeverinţa necesară pentru obţinerea indemnizaţiei de şomaj.

În privinţa capătului de cerere privind plata daunelor morale, instanţa a reţinut că în cauză nu s-a dovedit existenţa niciunui criteriu de discriminare negativă faţă de o anumită categorie de personal aflată într-o situaţie analogă sau comparabilă, având ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării în condiţii de egalitate a unui drept recunoscut de lege. Chiar dacă s-a constatat că desfiinţarea locului de muncă nu a avut o cauză reală şi serioasă, nu înseamnă că implicit salariata a fost supusă unui tratament discriminatoriu. Concedierea nelegală a contestatoarei va fi sancţionată prin anularea deciziei de concediere şi prin repunerea în situaţia anterioară.

Prin sentinţa civilă nr. 9975/15.11.2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, s-a reţinut că exceptarea anumitor categorii de salariaţi de la beneficiul unor sporuri, nu este în sine discriminatorie dacă motivul este întemeiat. În cazul contestatoarei, instanţa a apreciat că exceptarea de la acordarea sporului de activitate aeroportuara aferent lunii august 2011, in valoare de 3.630 Ron a fost justificată având în vedere pe o parte absenţele nemotivate reţinute în sarcina salariatei, iar pe cealaltă parte, scopul sporului, respectiv acordarea unui beneficiu patrimonial celor care şi-au exercitat atribuţiile de serviciu efectiv şi conform obligaţiilor prevăzute în contractul de muncă, în regulamentul intern şi în CCM.

Instanţa nu a putut să reţină că reclamanta a fost supusă unui tratament discriminatoriu prin neacordarea dreptului de a opta pentru un post corespunzător pregătirii sale în urma desfiinţării postului ocupat, având în vedere cele arătate mai sus.

În ceea ce priveşte celelalte argumente arătate de contestatoare în susţinerea afirmaţiei că a fost supusă unei violenţe psihologice la locul de muncă, cu scopul de a fi determinată să îşi prezinte demisia (mobbing), instanţa a reţinut că în cauză nu s-a demonstrat intenţia angajatorului în acest sens. Din declaraţia martorului M.I.R. rezultă că reclamanta nu a avut un birou adecvat funcţiei după distribuirea serviciilor aflate în subordine către alte departamente, dar instanţa a apreciat că acest fapt constituie o urmare inerentă a suprimării postului începând cu 07.02.2011. Restricţionarea accesului la calculatorul de serviciu, restricţionarea accesului în anumite birouri, comunicarea prin afişare a unor înscrisuri sau stresul şi anxietatea suferite de contestatoare decurg din decizia angajatorului de a desfiinţa postul.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs în termen legal şi motivat, intimata CN SA, criticând soluţia pentru nelegalitate.

În motivarea recursului, recurenta a solicitat modificarea în tot a sentinţei recurate şi pe cale de consecinţa respingerea contestaţiei formulate de contestatoare cu consecinţa menţinerii ca temeinică şi legală a deciziei nr. 1105.01.2012 prin care pârâta a dispus încetarea contractului individual de muncă nr. 1783/01.07.2009.

Arată că desfiinţarea postului ocupat de către contestatoare a avut la bază motive de oportunitate - eficienţă organizatorică - operativitate şi drept consecinţă raţionalizare a cheltuielilor iar subscrisa a acţionat cu bună-credinţă aplicând în consecinţă prevederile legale referitoare la aplicabilitatea art. 65, motivat şi de refuzurile repetate ale contestatoarei de acceptare a propunerilor angajatorului formulate în baza pregătirii profesionale a contestatoarei.

Instanţa de fond reţine în mod eronat faptul că " ... nu sunt îndeplinite exigenţele impuse de art. 65 alin. 2 C.muncii, cu privire la caracterul real şi serios al cauzei desfiinţării locului de muncă al reclamantei."; deşi recurenta a depus la dosarul cauzei raportul de fundamentare nr. SG nr.5535/15.09.2011 care a luat în considerare necesitarea rezolvării operative şi unitare a problemelor specifice activităţilor de marketing, reclamă şi publicitate, conducerea C.N. SA stabilind preluarea serviciilor aflate în subordinea Directorului de Marketing, prin aceasta desfiinţându-se postul ocupat de către contestatoare.

Aşa cum este detaliat în acest înscris şi astfel cum reiese şi din analiza celor două organigrame, cea anterioară concedierii nr. 3724/16.06.2010 şi cea ulterioară concedierii nr. 6271/24.10.2011, structura organizatorică a recurentei a suferit următoarele modificări: Serviciului de Marketing a dispărut, activităţile aferente acestuia fiind deja desfăşurate de Serviciul Comunicare, fiind trecute în subordinea Directorului Calitate (ce ocupa şi poziţia de Director Comunicare); Serviciul Reclamă şi Publicitate a dispărut, Serviciul Comercial preluând activităţile acestuia; Iar Serviciul Administrare Obiective Sociale nu mai există de sine stătător, fiind dat ca şi activitate adiacentă unui singur salariat aflat tot în subordinea Directorului Calitate.

Conform întregii documentaţii şi a tuturor raţiuni lor economice care au stat la baza reorganizării, desfiinţarea postului reclamantei este una efectivă.

Atât postul, departamentul, cât şi serviciile din care era alcătuit acesta nu mai există, iar activităţile serviciilor din cadrul departamentului, sunt realizate de alte Departamente din cadrul societăţii recurente ca şi activităţi adiacente, postul contestatoarei neregăsindu-se în noua organigramă nici sub vechea şi nici sub o altă titulatură.

Desfiinţarea postului are la bază o cauză serioasă, motivat de analiza comparativă a veniturilor obţinute de CN SA din activitatea de reclamă comercială, adresa nr. 280/11.03.2013. Astfel, în anul 2012, după finalizarea procedurii de reorganizare (ce a implicat şi desfiinţarea postului de Director Marketing), şi trecerea activităţii de reclamă de sub Serviciul Reclamă şi Publicitate (care a fost desfiinţat) sub Serviciul Comercial, veniturile din reclamă comercială au crescut cu 307.243 Euro.

În cazul contestatoarei, angajatorul i-a propus în mod succesiv postul vacant existent în companie ce corespundea cu pregătirea sa, dar contestatoarea nu l-a acceptat.

De asemenea, instanţa califică în mod eronat justificările desfiinţării postului ce sunt cuprinse în raportul de fundamentare înregistrat sub nr. S.G. 5535/15.09.2011 calificându-le ca fiind motive ce " ... se referă de fapt, la neîndeplinirea de către contestatoare a sarcinilor de serviciu, astfel cum acestea au fost stabilite prin fişa postului, deşi nicăieri în conţinutul fundamentării nu se indică faptul că postul se desfiinţează datorită neîndeplinirii atribuţiilor de serviciu ci doar datorită a eficientizării activităţii CN SA.

Aşa cum s-a arătat mai sus dar şi în apărările formulate de către CN SA pe fondul cauzei reiese foarte clar care au fost motivele de ordin financiar respective organizatoric care au justificat respectiva organizare administrative, instanţă de judecată neavând competenţa să califice justificările organizatorice ca fiind atribuţii de serviciu neîndeplinite de către contestatoare.

Prin cererea de recurs înregistrată la 09.07.2014, recurenta-intimată CN SA a solicitat să se constate netemeinicia şi nelegalitatea sentinţei civile recurate această fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.

În considerentele hotărârii instanţa de fond a reţinut că în raport de dispoziţiile art. 40 alin. 1 din Codul Muncii, instanţă verifica numai legalitatea şi temeinicia concedierii prin prisma cerinţelor prevăzute de lege, fără a aprecia oportunitatea măsurii, care rămâne la latitudinea angajatorului. Mai mult instanţa susţine în mod corect că nu poate cenzura hotărârea de reorganizare a activităţii sub aspectul utilităţii din punct de vedere organizatoric.

Solicită a se constata că în considerentele hotărârii criticate de către societatea recurentă, instanţa de fond apreciază că motivele care au condus la reorganizarea activităţii acesteia sunt generale, având în vedere că nu s-au indicat cauzele concrete, obiective şi grave ce au determinat reorganizarea.

În raport de textul de lege invocat de către instanţă şi de condiţiile cumulative pe care instanţă trebuia să le verifice pentru constatarea legalităţii şi temeiniciei concedierii se susţine că există contradicţie între limitele investirii stabilite de lege şi concluziile la care instanţa a ajuns.

Contradicţia este reală atâta vreme cât instanţă nu se poate pronunţa asupra oportunităţii şi cu toate acestea stabileşte în mod subiectiv că nu sunt indicate cauzele ce au determinat reorganizarea.

Cauzele care au determinat reorganizare personalului societăţii recurente sunt strict legate de modul de funcţionare al unei societăţi, de politică comercială şi politica de personal pe care o stabileşte o societate, de modalitatea avută în vedere pentru organizarea personalului. Susţine că aceste cauze sunt concrete şi obiective, că nu este necesară individualizarea gravitaţii neluării unei măsuri de reorganizare.

Faptul că intimata a invocat tot felul de motive care să creioneze o imagine distorsionată asupra modului în care CN SA şi/sau angajaţi ai CN SA ar fi acţionat nu poate constitui un temei suficient pentru constatarea nelegalităţii şi netemeiniciei reorganizării.

Mai solicită să se constate că societatea recurentă a încercat toate acţiunile posibile pentru a menţine salariata într-unul din posturile vacante existente în cadrul companiei, posturi care erau corespunzătoare studiilor şi pregătirii profesionale ale salariatei.

Condiţiile impuse de lege privind existenţa cauzei, respectiv reorganizarea să fie efectivă, reală şi serioasă nu conduc la existenţa unor elemente care să conţină date statistice, criterii concrete de evaluare şi o analiză efectivă.

Pentru a îndeplini condiţiile existenţei cauzei actului juridic trebuie să existe o justificare a acţiunilor luate de către angajator, aceasta justificare trebuie să aibă ca şi argumente efectivitatea măsurii, realitatea acelei măsuri şi o cauză licita şi morală.

Or, acţiunile societăţii recurente au fost justificate, au avut un scop imediat şi determinat, scop care prin apărările formulate a arătat că a fost atins, având în vedere că ulterior reorganizării au crescut veniturile companiei din activitatea de marketing realizată prin structurile la care au fost transferate activităţile.

Realitatea măsurii reorganizării a fost probată prin înscrisurile depuse de către societatea recurentă la fondul cauzei şi de altfel reiese chiar şi din susţinerile intimatei contestatoare care a susţinut că activităţile au fost preluate de către alte servicii.

Se poate constata din conţinutul cererii de chemare în judecată formulate de către intimatăcă s-a creionat ideea că societatea recurentă sau salariaţi ai societăţii recurente ar fi acţionat în mod nelegal, sens în care a formulat mai multe plângeri penale şi administrative.

Aşa cum recurenta a arătat în apărările formulate la fondul cauzei acestea au avut mai mult rolul de a atrage o imagine negativă asupra companiei, având în vedere că nu s-a constatat în sarcina unor persoane salariate ale CN de către organele penale incidenta infracţiunilor la care face referire.

Mai mult, urmare analizelor, susţinerilor şi plângerilor formulate de către intimatăreferitor la contractul încheiat cu GM SRL a fost reziliat, iar în prezent instanţă de judecată a constatat că în cadrul asocierii asociatul şi-a îndeplinit obligaţiile prevăzute în contract, astfel ca societatea recurentă a fost obligată către GM SRL la plata sumei de 350.000 EUR, cu titlu de despăgubiri.

Fără a pleca exclusiv de la informaţiile de mai sus susţine recurenta în continuare că este un atribut exclusiv al angajatorului stabilirea modului în care îşi organizează activitatea.

Atunci când o societate înfiinţează o structură în scopul organizării şi funcţionarii unei anumite activităţi (marketing şi publicitate), iar acea structură nu devine funcţională în scopul pentru care a fost creată este evident că angajatorul are dreptul să stabilească noi mecanisme pentru redresarea acestei activităţi, astfel încât societatea să crească performanta societăţii şi a angajaţilor şi să realizeze profit.

Instanţa de fond a apreciat că nerealizarea strategiei şi planului de măsuri de către contestatoare nu poate reprezenta un argument luat în considerare pentru eficientizarea activităţii de marketing.

Or, recurenta susţine că o structură care este nefuncţională în ansamblul său pentru scopul pentru care a fost înfiinţată, dă dreptul angajatorului să ia acele măsuri pe care le considera oportune pentru modificarea situaţiei existente.

Prin urmare, motivul reorganizării/desfiinţării nu l-a constituit, cum în mod greşit a reţinut instanţa, neîndeplinirea sarcinilor de serviciu de către intimatăci, însăşi ineficacitatea şi lipsa de performanţă a structurii în cauză.

Aşa cum s-a arătat mai sus, dar şi în apărările formulate de către CN SA pe fondul cauzei reiese care au fost motivele de ordin organizatoric care au justificat respectiva organizare administrativă, instanţa de judecată cu depăşirea limitei investirii sale califica justificările organizatorice ca fiind atribuţii de serviciu neîndeplinite de către contestatoare.

Se poate constata că salariata a făcut tot felul de presiuni asupra angajatorului cu scopul de a crea o altă imagine asupra activităţii sale şi de a discredita activitatea subscrisei, astfel ca toate acţiunile CN privind reglementarea contractului individual de munca au rămas fără rezultat.

Prin urmare, instanţa se raportează ca şi moment al modificării structurii organizatorice la data de 07.02.2012, data relocării activităţii serviciilor aflate în subordinea directorului de marketing către alte structuri existente în cadrul companiei şi atunci instanţă apreciază că a fost golit de conţinut (atribuţii) ostul ocupat. Plecând de la acest raţionament instanţa în continuare ajunge la interpretarea că deşi desfiinţarea postului a fost efectivă, nu se poate reţine caracterul real şi serios al cauzei, ca şi fundament al desfiinţării locului muncii, apreciind astfel ca raţiunile expuse în conţinutul deciziei de concediere nu sunt susceptibile să susţină legitimitatea măsurii concedierii şi că argumentele legate de eficientizarea activităţii societăţii recurente având în vedere că întregul departament îşi desfăşoară activitatea în continuare şi numai postul doamnei O.O. a fost desfiinţat efectiv.

Or, recurenta susţine că relocarea activităţilor către alte structuri din cadrul companiei nu a reprezentat pur şi simplu un transfer unic al activităţilor Departamentului de Marketing. Aşa cum s-a arătat, activităţile de marketing, reclamă şi publicitate s-au întrepătruns cu activităţile desfăşurate de către alte structuri şi care, prin aceasta realocare au devenit un întreg, astfel ca reorganizarea a condus la fluidizarea, optimizarea activităţii societăţii recurente.

Susţine că cel puţin din perspectiva dispoziţiile art. 40 şi art. 65 din Legea nr. 53/2003 prezumţia de nelegalitate a măsurii reorganizării activităţii invocată de către intimată nu a fost răsturnată şi că instanţa de fond nu a motivat nelegalitatea reorganizării.

În plus, în raport de dispoziţiile art. 65 din Legea nr. 53/2003 recurenta susţine că legiuitorul nu a stabilit o perioadă în care să se limiteze reorganizarea activităţii, ci arătă doar care sunt elementele cumulative pe care trebuie să le îndeplinească pentru că aceasta măsură să îndeplinească condiţiile de legalitate, adică reorganizarea să fie reală, efectivă şi serioasă.

Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 1101/2009 a evidenţiat că instanţă de judecată are atributul de a verifica numai aspectele de legalitate şi temeinicie a concedierii, instanţă urmând să dispună reintegrarea "în măsura în care este posibil" la solicitarea salariatului.

Deşi prin apărările formulate la fondul cauzei a arătat în mod expres că au fost 10 reorganizări până la începutul anului 2013, iar postul ocupat de către doamna O.O. nu s-a mai aflat de la data reorganizării şi până la soluţionarea litigiului de către Tribunalul Bucureşti a contestaţiei instanţă a dispus reintegrarea contestatoarei în funcţia deţinută anterior, dispoziţie dată în aplicarea art. 80 din Codul muncii fără să ia în considerare prejudiciile pe care le va suporta societatea recurentă ca efect al acestei hotărâri judecătoreşti.

Or, aşa cum s-a arătat, voinţa CN SA a fost aceea de a-şi realiza obiectul de activitate în bune condiţii, de a uza de drepturile legale pe care le deţine în ceea ce priveşte reorganizarea activităţii şi de a respecta şi drepturile salariaţilor, cu toate acestea s-a ajuns în situaţia în care societatea recurentă să fie obligată la plata unor despăgubiri către salariata şi la reîncadrarea salariatei în condiţiile în care din acţiunile societăţii recurente rezultă că a fost de bună credinţă, că salariata a abuzat de drepturile pe care le-a avut în raport de prevederile Codului muncii astfel încât să ajungă ca prin tot felul de alegaţii să susţină că ar exista o discriminare a salariatei care ar fi condus la desfacerea contractului individual de muncă (motive care nu ţin de persoana salariatului) şi că în fapt aceste motive ar îmbrăca alte forme de manifestare ale voinţei CN.

În concluzie se poate lesne observa, că instanţa de fond nu a constatat sub nici o formă neaplicarea legii în măsurile de reorganizare, ci şi-a motivat hotărârea făcând aprecieri strict subiective ce se referă doar la motivarea modificării structurii organizatorice a CN SA, la golirea de conţinut a postului ocupat de către salariata, lucru care face că Hotărârea civilă nr. 10297/22.11.2013 pronunţată în cauza ce formează obiectul dosarului nr. 3393/3/2012 să fie afectată de nelegalitate şi netemeinicie.

Intimata contestatoare, legal citată, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând recursul declarat prin prisma motivelor de recurs formulate, precum şi în baza art.3041 Codul de procedură civilă, în raport de actele şi lucrările dosarului, Curtea reţine următoarele:

Curtea constată că prin cererea de recurs dedusă judecăţii recurenta CN SA a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.9 din Codul de procedură civilă, susţinerile recurentei asupra măsurii concedierii angajatului vizând temeiul legal al hotărârii, pronunţarea acesteia cu aplicarea greşită a normelor de drept incidente în pretenţiile deduse judecăţii.

În ceea ce privește controlul judiciar ţinut a fi exercitat asupra sentinţei fondului sub toate aspectele conform art. 3041 din Codul de procedură civilă, trebuie avut în vedere că instanţa de recurs este supusă unei limitări în privinţa caracterului devolutiv al căii de atac.

Instanța de recurs procedează la o nouă judecată în limitele criticilor formulate în recurs, potrivit principiului tantum devolutum quantum appellatum, reglementat de art. 316 raportat la art. 295 alin.1 Cod de procedură civilă.

Prin urmare, de vreme ce recurenta a înţeles să critice doar dispoziția de anulare a deciziei de concediere nr.1/05.01.2012 și de reintegrare a fostului salariat în funcția deținută anterior, cu obligarea la plata despăgubirilor corespunzătoare, analiza legalităţii şi temeinicie, hotărârii primei instanţei va fi realizată în limitele fixate de parte.

O primă critică de nelegalitate a hotărârii recurate vizează aprecierea greşită a instanței de fond în sensul nerespectării condițiilor de formă impuse de lege pentru actul contestat, întrucât motivele expuse în decizia contestată sunt generale, fără indicarea cauzelor concrete, obiective și grave ce au determinat reorganizarea.

Curtea va reține pertinentă această critică de nelegalitate observând că art. 76 alin.1 lit.a din Codul muncii nu impune angajatorului decât obligaţia de a indica motivele care determină concedierea, lăsând însă acestuia libertatea deplină asupra formei ori conţinutului în care să expună respectivele motive. Aceste motive de concediere pot fi aşadar expuse prin considerente ample sau mai sumare, cu detalieri în date economice, statistice, financiare, etc. sau fără astfel de detalieri, cu referiri la situaţia concretă a salariatului care ocupă postul desfiinţat sau cu referiri cu caracter de generalitate referitoare la situaţia întregii organizaţii, aplicabile însă şi cazului concret. Singura restricţie este aceea ca, din expunerea făcută de angajator, instanţa de judecată în controlul de legalitate pe care îl face să poată stabili care au fost motivele care au determinat concedierea.

În cauză, în decizia de concediere nr. 1/05.01.2012 emisă de CN SA determinată de desființarea locului de muncă şi care se impune ca o măsură efectivă, cu cauze reale și serioase, așa cum reiese din raportul de fundamentare privind desființarea postului, înregistrat sub nr. SG 5535/15.09.2011 și aprobat prin Hotărârea nr. 8/19.10.2011 a Consiliului de Administrație al Companiei”. În cuprinsul deciziei se arată considerentele care au dus la adoptarea măsurii de concediere, anume: „necesitatea și oportunitatea rezolvării operative și unitare a probelemelor specifice activităților de marketing, reclamă și publicitate, precum și delimitarea și dimensionarea corespunzătoare în funcție de volumul, complexitatea, dificultatea obiectivelor și a necesarului de personal”.

Rezultă, aşadar, că în decizia contestată recurenta a indicat motivele care au determinat concedierea intimatei, anume desfiinţarea locului de muncă de director marketing în contextul reorganizării companiei în vederea eficientizării activității.

Cât priveşte considerentele angajatorului care au stat la baza desfiinţării postului, expuse în cuprinsul deciziei de concediere, acestea concretizează cauza reală şi serioasă a concedierii, condiţie considerată îndeplinită de către Curte, instanţa de fond făcând o greşită aplicare a legii situaţiei de fapt reţinute, ceea ce atrage nelegalitatea hotărârii pe temeiul art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă.

Cu titlu prealabil, Curtea reține că prin Hotărârea Consiliului de Administrație al Companiei nr. 1/26.01.2011 s-a decis modificarea structurii organizatorice în sensul desființării postului de Director marketing și redirecționarea serviciilor aflate în subordine, respectiv Serviciul Marketing și Serviciul Administrare Obiective Sociale în subordinea directorului calitate, iar Serviciul Reclamă și Publicitate redenumit ca Serviciul Reclamă Comercială în subordinea directorului comercial. Această reorganizare a activității societății se reflectă în organigrama valabilă începând cu 07.02.2011 (fila 252, vol.II, dosar fond).

Prin Hotărârea Consiliului de Administrație nr. 8/19.10.2011 s-a decis aprobarea raportului privind modificarea organigramei CN SA nr. 5536/15.09.2011, care prevedea, printre altele, reorganizarea Serviciilor Marketing și Comunicare, prin desființarea Serviciului Marketing, respectiv a postului de șef serviciu, prin transferarea activităților și atribuțiilor acestuia la Serviciul Comunicare, reorganizarea Serviciului Administrare Obiective Sociale prin desființarea acestuia, respectiv a postului de șef serviciu și crearea Serviciului Formare Profesională, care va prelua și atribuțiile SAOS, reorganizarea Serviciului Comercial prin comasarea unor activități și atribuții din cadrul Serviciului Comercial cu cele ale Serviciului Reclamă Comercială și desființarea Serviciului Reclamă Comercială, respectiv a postului de șef serviciu. Prin aceeași hotărâre a fost aprobat raportul de fundamentare nr. 5535/15.09.2011 privind desfiinţarea postului de director marketing. Noua structură organizatorică a companiei a fost reflectată în organigrama valabilă începând cu data de 24.10.2011.

Prin aceeași hotărâre s-a stabilit că încadrarea noii structuri organizatorice se va efectua prin redistribuirea personalului existent corespunzător pregătirii, pentru eliminarea impactului social al reorganizării. În acest sens, a fost emisă adresa nr. 6718/17.11.2011 prin care salariatei O.O. i s-a adus la cunoştinţa oferirea postului vacant pentru funcţia de economist cu un salariu de bază brut lunar de 4900 lei corespunzător pregătirii profesionale, respectiv studii superioare, pentru care poate opta în termen de 3 zile lucrătoare de la comunicare. În cazul în care nu optează pentru ocuparea postului vacant, compania va emite preavizul, contractul individual de muncă urmând să înceteze ca urmare a desfiinţării postului pe motive care nu țin de persoana salariatului.

Salariata contestatoare nu a acceptat oferta de muncă, astfel că recurenta a emis decizia nr. 1/05.01.2012 de încetare a contractului individual de muncă din iniţiativa angajatorului, în temeiul art. 65 din Codul muncii, republicat.

În privința anulării deciziei de concediere, intimata contestatoare a argumentat lipsa cauzei reale și serioase a măsurii desființării postului pe mai multe aspecte: neinformarea sindicatului asupra acestei măsuri în termenele și condițiile prevăzute de art. 156 din Contractul Colectiv de muncă, necomunicarea deciziilor motivate care au fost adoptate în acest sens, numărul de posturi a rămas același după concediere, iar atribuțiile personalului păstrate. Mai mult au fost înființate două posturi de director, iar neregulile constatate în cadrul companiei și semnalate conducerii converg către concluzia caracterului subiectiv al concedierii.

Recurenta a combătut aceste susţineri arătând în întâmpinare că reorganizarea activităţii a constituit o decizie managerială luată de conducerea executivă a societăţii având la bază motive de oportunitate – eficiență organizatorică – operativitate și raționalizare a cheltuielilor.

Instanţa de fond, analizând raportul de fundamentare nr. 5535/15.09.2011, a reţinut că nu a fost probată cauza reală şi serioasă a desfiinţării postului întrucât aspectele care au justificat reducererea postului vizează o neîndeplinire a sarcinilor de serviciu de către contestatoare, astfel cum au fost stabilite prin fișa postului și nu la motive obiective care să conducă la desființarea postului.

Aprecierea primei instanţe este eronată câtă vreme s-a dovedit că angajatorul, prin Consiliul de Administrație, a adoptat mai multe măsuri care aveau ca finalitate practică eficientizarea activității în scopul utilizării cu randament maxim a resurselor umane și financiare. În acest sens, este de reţinut că prin hotărârea nr. 8 a Consiliului de Administrație al Companiei din data de 19.10.2011 s-au luat măsuri pentru realizarea unei conduceri eficiente, în sensul aplicării metodelor relaționale, respectiv optimizarea tuturor acțiunilor interne, astfel încât structura organizatorică să asigure condiții pentru integrarea tuturor funcțiilor care converg spre realizarea obiectului de activitate. În plus, Consiliul de Administrație a aprobat noi măsuri organizatorice pentru a corela evoluţia activităţii şi veniturile obţinute, cu necesarul de resurse alocate, măsuri detaliate pentru mai multe servicii ale Companiei. S-a aprobat desființarea Serviciului Juridic și repartizarea consilierilor juridici în cadrul unor direcții/servicii din cadrul companiei, reorganizarea Serviciului Resurse Umane și Salarizare, prin desființarea Biroului Organizare și Salarizare și a postului de șef birou, reorganizarea Serviciului Protocol, prin desființarea Biroului Business Loungeși a postului de șef birou, crearea postului de director calitate și siguranță aeronautică și desființarea postului de director siguranță și a celui de director de calitate, reorganizarea Serviciului Managementul Siguranței Aeronautice prin desființarea lui și a postului de șef serviciu și înființarea Serviciului Identificarea și Managementul Riscului cu noi responsabilități, reorganizarea Serviciului Inspecția Siguranței Aeronautice prin desființarea lui și a postului de șef serviciu și înființarea Serviciului Supravegherea Siguranței Aeronautice cu noi responsabilități, crearea postului de director comunicare, cu următoarele servicii în subordine: Serviciul Comunicare, Serviciul Formare Profesională și Serviciul Management de Mediu, Securitate și Sănătate în Muncă.

Ori, toate aceste aspecte reprezintă împrejurări care pot fi catalogate şi serioase şi reale astfel încât este îndeplinită în cauză condiţia prevăzută de art. 65 alin. 2 din Codul muncii. Considerentele instanței de fond, în sensul că cele menţionate de recurentă în decizia de concediere nu reprezintă motive obiective care să justifice desființarea postului, argumentele reținute de angajator fiind justificate de neîndeplinirea corespunzătoare a atribuțiilor de serviciu, vor fi înlăturate de Curte întrucât partea contestatoare avea sarcina probei faptelor contrare afirmate de angajator, iar o astfel de probă nu a fost făcută în cauză. În plus, Curtea reține că instanța de fond a interpretat, în mod eronat, raportul de fundamentare nr. 5535/15.09.2011, în condițiile în care, așa cum afirmă însăși contestatoarea, angajatorul a adoptat măsura desființării postului de director marketing încă din 26.01.2011, adică anterior întocmirii raportului. Faptul că în conținutul acestuia se fac referiri la eventuale neperformanțe în ceea ce privește activitatea salariatei nu poate conduce la concluzia netemeiniciei deciziei de concediere.

Este evident că aprecierile exprimate în conținutul raporturilor de fundamentare ce au condus la modificări de ansamblu în structura organizatorică a companiei vizează aspecte de oportunitate, lăsate la aprecierea exclusivă a angajatorului, iar analiza lor excede limitelor permise de Codul muncii în cadrul contestației deciziei de concediere pentru motive care nu ţin de persoana salariatului. Angajatorul are prerogativa de a stabili organizarea şi funcţionarea societăţii, respectiv de organizare eficientă a structurilor interne, în conformitate cu prevederile art.40 Codul muncii, ceea ce înseamnă că numai acesta poate face selecţia acelor posturi pe care înţelege să le desfiinţeze, în cazul în care apreciază că această măsură duce la eficientizarea activităţii. Sub acest aspect, este suficient ca angajatorul să urmărească eficientizarea propriei activităţi în scopul utilizării cu randament maxim a resurselor umane şi financiare, prin restructurarea unor posturi, printre care şi cel deţinut de către intimata contestatoare, fiind atributul exclusiv al angajatorului de a hotărî asupra modalităţii în care îşi organizează activitatea în acest scop.Astfel că, susținerile legate de desființarea efectivă a postului încă din 07.02.2011, însă decizia de concediere emisă în 05.01.2012 reprezintă strict o opțiune a angajatorului în ceea ce privește continuarea raporturilor de muncă cu respectivul salariat, până la încetarea lor în condițiile Codului muncii, situație asumată de către contestatoare prin prestarea muncii și încasarea salariului.

Faptul că în cadrul companiei au fost înființate două posturi de director nu poate avea nici un fel de semnificație în prezenta cauză, întrucât, pe de o parte motivele care au condus la desființarea postului contestatoarei reținute de angajator nu au fost de ordin financiar, ci de ordin structural, organizațional, iar pe de altă parte noile posturi înființate nu au prevăzute în fișa postului aceleași atribuții ca cele deținute de fostul angajat, aspect ce rezultă din înscrisurile depuse la dosarul de fond filele 253-278.

O eventuală situaţie de nedesfiinţare efectivă a postului ar fi putut exista dacă procesele de muncă îndeplinite anterior concedierii de intimata contestatoare ar fi fost executate în continuare de către o altă persoană, indiferent dacă postul ocupat de aceasta din urmă purta aceeaşi denumire sau o altă denumire. Însă postul de director marketing ocupat de salariata contestatoare este diferit de posturile de director comercial și director calitate înfiinţate ulterior, atât prin raportare la atribuţiile, competenţele şi responsabilităţile fiecăruia înscrise în fişele de post, cât şi prin valenţele recunoscute lor de angajator. Astfel că o reconsiderare a priorităților reflectată în structura organizațională a companiei prin desființarea unor servicii și implicit a unor posturi și reorganizarea altor servicii cu atribuții noi față de cele anterioare, în care se regăsesc și atribuțiile avute de contestatoare nu semnifică caracterul subiectiv al concedierii.

Nu se poate reține caracterul subiectiv al concedierii nici din împrejurarea că actele interne de desființare a postului nu au fost comunicate salariatei. Este evident că angajatorul nu are obligaţia legală de a comunica salariatului toate deciziile pe care le adoptă în legătură cu postul de lucru al acestuia, obligaţia subzistând numai în privinţa deciziei de concediere, conform art. 77 din Codul muncii. Cu toate acestea, angajatorul a adus la cunoștința salariatei noua structură organizatorică încă din 14.04.2011, tocmai pentru a oferi acesteia toate detaliile legate de modificările preconizate în structura companiei şi consecinţele juridice asupra contractului ei de muncă. În acest sens, între părți s-au purtat ample negocieri cu privire la modificarea raporturilor de muncă, aspect ce rezultă din înscrisurile depuse de ambele părți la dosarul de fond, nefinalizate ca urmare a voinței contestatoarei de acceptare a noii funcții și implicit a noului salariu.

Compania nu avea obligația de a oferi contestatoarei un post corespunzător pregătirii profesionale, aspect normativ reglementat doar în cazul concedierilor prevăzute de art. 64 din Codul muncii, astfel cum a stabilit Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia în interesul legii nr. 6/2011, cu valoare obligatorie pentru instanţe. În consecinţă, argumentele asupra neoferirii postului vacant de șef serviciu nu pot fi cenzurate de instanţă întrucât angajatorul nu avea obligaţia de a-i oferi un astfel de post, iar condiţiile acestuia sunt numai la îndemâna părţilor contractante. Totodată, nici criticile referitoare la nerespectarea de către angajator a condițiilor de ocupare a posturilor vacante prin organizarea de concurs nu pot fi avute în vedere, întrucât exced cadrului procesual al contestației deciziei de concediere. În consecinţă, susţinerile recurentei sunt fondate în aceste limite şi vor fi admise, cu consecinţa respingerii contestaţiei împotriva deciziei de concediere nr. 1/05.01.2012.

Măsura adoptată de Curte produce efecte asupra tuturor petitelor deduse judecăţii întrucât acestea decurg din legalitatea actului de concediere, constatată de instanţa de judecată. Prin urmare, în temeiul art. 80 din Codul muncii, republicat, vor fi înlăturate măsurile de repunere a părţilor în situaţia anterioară prin reintegrarea salariatei la locul de muncă şi măsura de obligare a angajatorului la plata unei despăgubiri echivalentă cu salariile neîncasate ulterior concedierii.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 312 alin. (3) din Codul de procedură civilă, Curtea va admite recursul, va modifica în parte sentinţa recurată, în sensul că va respinge contestaţia împotriva deciziei de concediere nr. 1/05.01.2012 ca fiind neîntemeiată.